Materialele șuruburilor de asamblare și necesitatea galvanizării

1. Materiale comune ale șuruburilor de asamblare

Șuruburile de asamblare sunt în general pre-asamblate cu șuruburi, șaibe simple, șaibe elastice și alte accesorii, iar unele tipuri sunt potrivite cu piulițe ca seturi complete. Materialele șuruburilor de asamblare sunt împărțite în principal în oțel carbon și oțel inoxidabil.

Șuruburile de asamblare din oțel carbon sunt fabricate din diferite bare de sârmă din oțel carbon, cu clase principale, inclusiv 1010, 1018 și 10B21. Printre acestea, sârma de oțel cu bor 10B21 este folosită în principal pentru a produce șuruburi de asamblare de înaltă rezistență clasa 8.8.Șuruburi de asamblare cu mufa hexagonală clasa 8.8sunt fabricate în mod obișnuit cu sârmă 10B21. După formarea semifabricatului, se va efectua un tratament termic general de călire și revenire. Tratamentul de coacere cu hidrogen trebuie implementat după tratamentul termic înainte de galvanizare, ceea ce elimină eficient riscurile de fragilizare prin hidrogen și previne defectarea ruperii șaibelor elastice potrivite în timpul serviciului.

Șuruburile de asamblare din oțel inoxidabil disponibile comercial sunt dominate de SUS304, în timp ce șuruburile de asamblare din oțel inoxidabil SUS201 sunt rareori produse în serie. Majoritatea producătorilor de elemente de fixare nu produc în mod obișnuit șuruburi de asamblare SUS201. Sârma din oțel inoxidabil SUS201 are o stabilitate slabă în plasticitate; duritatea sa este greu de controlat, iar fisurile tind să apară cu ușurință în timpul turnării la rece și formării ștanțare. În plus, SUS201 are o rezistență la coroziune relativ slabă, ceea ce duce la o aplicabilitate generală insuficientă.

2. Criterii de evaluare pentru calitatea galvanizării șuruburilor de asamblare

Calitatea de galvanizare a șuruburilor de asamblare este evaluată în principal prin rezistența la coroziune, cu aspectul ca indicator secundar. Verificarea rezistenței la coroziune adoptă teste de coroziune în condiții de testare care simulează mediul real de service al produselor. Produsele finite galvanizate sunt controlate în următoarele trei aspecte:

Cerințe de aspect Nu sunt permise lipsă de placare, acoperire arsă, suprafață rugoasă, culoare mată, decojire, dungi evidente, găuri, gropi, zgură de placare acumulată, peliculă de pasivare liberă și crăpată, scurgerea stratului de acoperire sau urme severe de pasivare pe suprafața piesei de prelucrat.

Specificații despre grosimea acoperirii Durata de viață a elementelor de fixare în atmosfere corozive este corelată pozitiv cu grosimea stratului de acoperire. Intervalul de grosimi recomandat pentru galvanizarea economică este de 4 μm~12 μm (0,00015 in~0,0005 in). Pentru galvanizarea la cald: elementele de fixare cu diametrul nominal peste 3/8 inch au o grosime medie de acoperire de 54 μm și o grosime minimă de 43 μm;elemente de fixarecu diametrul nominal Mai mic sau egal cu 3/8 inch au o grosime medie de acoperire de 43 μm și o grosime minimă de 37 μm.

Caracteristici de distribuție a acoperirii Acumularea de acoperire variază în funcție de diferitele procese de depunere. Zincul galvanizat nu poate acoperi uniform cercul exterior al pieselor de prelucrat, cu acoperiri mai groase formate la colțuri. Pentru secțiunile filetate, cea mai groasă acoperire apare pe crestele firului, se subțiază treptat de-a lungul flancurilor filetului și atinge grosimea minimă la rădăcinile firului. Galvanizarea la cald urmează regula opusă: straturile mai groase se depun pe colțurile interioare și pe rădăcinile filetului. Galvanizarea mecanică are o tendință similară de depunere a stratului de acoperire cu galvanizarea la cald, dar prezintă o suprafață mai netedă și o uniformitate generală mult mai mare a acoperirii.

3. Funcții, tipuri de placare și performanță de pulverizare cu sare a galvanoplasării pe șuruburile de asamblare

Majoritatea șuruburilor de asamblare din oțel carbon necesită galvanizare după formare. Galvanizarea optimizează aspectul suprafeței și îndepărtează uleiul rezidual de procesare. Mai important, formează acoperiri dense de protecție pentru a trece testele de pulverizare cu sare și pentru a îndeplini cerințele de durată de rezistență la coroziune specificate de clienți.

Galvanizarea este clasificată în galvanizare convențională și galvanizare ecologică. Denumirile tipurilor de placare ecologice sunt prefixate cu „prietenoase cu mediul” și toate astfel de acoperiri respectă limitele de protecție a mediului. Finisaje de placare convenționale obișnuite: zincare (transparentă), zinc negru, zinc albastru, zinc irizat, nichel strălucitor, oxid negru, nichel negru. Finisaje comune de placare ecologice: zinc transparent ecologic, zinc negru ecologic, zinc albastru ecologic, zinc irizat ecologic, nichel strălucitor ecologic, oxid negru ecologic.

Acoperirea convențională cu nichel strălucitor realizează în general 8 ~ 10 ore de rezistență neutră la pulverizarea cu sare. Dacă este necesară o prevenire mai lungă a ruginii, etanșarea cu ulei poate fi aplicată pe suprafața acoperirii. Zincul iridescent ecologic și zincul albastru ecologic ating în mod normal 48-72 de ore de rezistență neutră la pulverizarea cu sare. Nu există standarde naționale obligatorii care să specifice tipurile de acoperire și durata de pulverizare cu sare pentru șuruburile de asamblare; toți parametrii sunt personalizați în funcție de desenele clientului și acordurile de cumpărare.

4. Proces de galvanizare la cald pentru șuruburi de asamblare

Galvanizarea la cald a pieselor din oțel carbon este finalizată prin scufundarea pieselor de prelucrat în soluție de zinc topit la aproximativ 510 de grade. Reacția metalurgică are loc între fierul de pe suprafața oțelului și zinc pentru a forma straturi de aliaj fier-zinc, cu un strat protector de pasivare cu zinc pur format pe suprafața cea mai exterioară a pieselor de prelucrat. Aluminizarea la cald urmează practic aceeași logică de proces ca și galvanizarea la cald.